Suplimentele: când avem nevoie de ele și când este suficientă alimentația?
Trăim într-o perioadă în care putem găsi aproape orice nutrient sub formă de capsule, comprimate, pulberi sau lichide. Vitamine pentru energie, minerale pentru oase, suplimente pentru memorie, pentru somn, pentru imunitate sau pentru metabolism.
Unele sunt utile și chiar necesare în anumite situații. Altele sunt promovate ca soluții universale pentru probleme care nu au fost nici măcar identificate.
Dar organismul nostru are într-adevăr nevoie de toate aceste produse? Sau, uneori, încercăm să suplimentăm ceva ce am putea obține în mod firesc din alimentație?
Pentru a răspunde, trebuie să ne întoarcem la o idee simplă: organismul nu are nevoie de suplimente în sine. Are nevoie de nutrienți, în cantități potrivite, pentru a-și desfășura funcțiile.
Organismul nu fabrică tot ce îi trebuie
Corpul nostru este un sistem biochimic extraordinar de complex. Produce numeroase substanțe necesare funcționării sale, dar nu poate sintetiza singur absolut tot ceea ce îi este necesar.
Unele substanțe trebuie obținute din alimentație.
Proteinele furnizează aminoacizi, inclusiv aminoacizi esențiali pe care organismul nu îi poate produce în cantități suficiente. Grăsimile alimentare pot furniza acizi grași esențiali. Vitaminele și mineralele participă la reacții enzimatice, la funcționarea sistemului nervos, la metabolismul energetic, la imunitate și la numeroase alte procese.
Așadar, mâncarea nu este doar combustibil. Este și sursa unei multitudini de materiale necesare construirii, reparării și reglării organismului.
Dar felul în care organismul utilizează acești nutrienți este la fel de important ca prezența lor în farfurie.
Ce se întâmplă după ce mâncăm?
Atunci când consumăm un aliment, digestia începe să descompună componentele sale în molecule mai mici, care pot fi absorbite și utilizate de organism.
Proteinele sunt descompuse în aminoacizi și peptide mici. Carbohidrații sunt transformați în principal în monozaharide. Grăsimile sunt procesate în acizi grași și alte componente lipidice.
Vitaminele și mineralele au propriile mecanisme de absorbție și transport.
Aceste procese nu sunt identice pentru toți nutrienții. Absorbția fierului, de exemplu, este influențată de forma sa chimică și de compoziția mesei. Vitaminele liposolubile au nevoie de mecanisme asociate digestiei și absorbției grăsimilor. Calciul este absorbit prin mecanisme reglate de organism, iar vitamina D joacă un rol important în această reglare.
Corpul nu absoarbe pur și simplu tot ceea ce mâncăm. El reglează, în limitele mecanismelor sale fiziologice, cât și cum utilizează diferitele substanțe.
Aici apare o idee importantă: o alimentație sănătoasă nu înseamnă doar să consumăm nutrienți, ci să oferim organismului o varietate de alimente din care să îi poată obține.
Mâncarea este mai mult decât suma vitaminelor și mineralelor
Să luăm un exemplu simplu: o portocală.
Am putea spune că portocala conține vitamina C, fibre, apă și diferite substanțe vegetale. Am putea încerca să înlocuim o parte dintre aceste componente cu un comprimat de vitamina C.
Dar am obține exact aceeași experiență nutrițională?
Nu.
Comprimatele pot furniza vitamina C, însă nu reproduc automat toate celelalte componente ale fructului și nici felul în care acestea sunt consumate împreună.
Alimentele întregi oferă combinații de nutrienți, fibre și compuși bioactivi, iar structura alimentului influențează digestia și absorbția.
Același lucru este valabil pentru legume, fructe, leguminoase, cereale integrale, nuci, semințe, pește, ouă și alte alimente.
De aceea, alimentația nu poate fi redusă la o listă de vitamine și minerale pe care trebuie să le bifăm zilnic.
O masă variată oferă organismului mai mult decât un singur nutrient izolat.
Devine organismul leneș dacă luăm suplimente?
Aceasta este o întrebare pe care o auzim destul de des.
Dacă îi oferim organismului vitamine și minerale sub formă de suplimente, va începe să le mai obțină din mâncare? Va deveni mai puțin eficient în absorbția nutrienților?
Nu există o regulă generală conform căreia suplimentele fac organismul leneș sau îl determină să extragă mai puțini nutrienți din alimente.
Absorbția și reglarea nutrienților sunt procese complexe, controlate prin mecanisme specifice fiecărei substanțe.
În anumite situații, organismul poate reduce absorbția unui nutrient atunci când aportul este suficient sau poate modifica eliminarea acestuia. În alte situații, absorbția este influențată de necesitățile fiziologice, de rezervele existente și de interacțiunea cu alți nutrienți.
Dar acest lucru nu înseamnă că organismul își pierde capacitatea de a utiliza nutrienții din mâncare doar pentru că primește un supliment.
De exemplu, absorbția fierului este reglată inclusiv prin intermediul hepcidinei, un hormon produs în ficat. Atunci când rezervele de fier sunt suficiente sau crescute, hepcidina poate reduce absorbția intestinală a fierului și eliberarea acestuia din anumite celule.
Acesta este un mecanism fiziologic de reglare, nu o formă de lenevire a organismului.
Așadar, problema nu este că suplimentele ar dezactiva în mod obișnuit mecanismele naturale ale corpului. Problema apare atunci când le folosim fără să înțelegem dacă avem nevoie de ele, în ce cantitate și pentru cât timp.
Când suplimentele chiar sunt necesare?
Ar fi greșit să tragem concluzia că suplimentele sunt inutile.
Există situații în care ele au un rol important și bine documentat.
Persoanele cu anumite carențe nutritive pot avea nevoie de suplimentare pentru corectarea acestora. Unele afecțiuni digestive pot reduce absorbția anumitor nutrienți. Anumite tratamente medicamentoase pot influența nivelurile vitaminelor și mineralelor.
Există și situații fiziologice în care necesarul este diferit.
De exemplu:
-
Acidul folic este recomandat în perioada preconcepțională și la începutul sarcinii, conform recomandărilor medicale.
-
Vitamina B12 poate necesita suplimentare la persoanele care urmează o alimentație vegană, deoarece sursele naturale fiabile sunt în principal de origine animală.
-
Vitamina D poate fi recomandată în funcție de vârstă, expunerea la soare, factori de risc și recomandările medicale.
-
Fierul poate fi necesar în cazul unei carențe confirmate sau al unor situații cu risc crescut, dar administrarea lui nu ar trebui făcută la întâmplare.
-
Unele persoane cu afecțiuni care afectează digestia sau absorbția pot avea nevoie de suplimente specifice.
În aceste situații, suplimentele nu reprezintă un moft, ci o modalitate de a corecta sau preveni o problemă identificată.
Important este să nu transformăm excepțiile în reguli universale.
Faptul că o anumită persoană are nevoie de vitamina D, fier sau vitamina B12 nu înseamnă că toată lumea trebuie să le ia.
Mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine
O altă capcană este ideea că, dacă o cantitate de nutrient este benefică, o cantitate mai mare va fi și mai bună.
Organismul are nevoie de cantități diferite din fiecare nutrient, iar pentru mulți dintre ei există limite superioare de aport care nu ar trebui depășite în mod obișnuit.
Vitaminele liposolubile, precum A, D, E și K, pot fi stocate în organism. Unele dintre ele pot deveni problematice atunci când sunt administrate în exces.
Și mineralele pot produce efecte nedorite în cantități prea mari. Excesul de fier, de exemplu, poate fi toxic, iar aportul excesiv de zinc poate afecta absorbția cuprului.
Nici suplimentele care conțin ingrediente naturale nu sunt automat lipsite de riscuri. Unele pot interacționa cu medicamentele sau pot produce efecte adverse.
Prin urmare, ideea de a lua cât mai multe suplimente pentru a fi siguri că nu ne lipsește nimic poate avea exact efectul opus celui dorit.
Poftele nu sunt analize medicale
În articolele anterioare am vorbit despre diferența dintre foame, poftă și necesitățile fiziologice.
Am descoperit că unele preferințe alimentare pot avea legătură cu nevoi biologice, în timp ce altele sunt influențate de memorie, experiențe, recompensă și asocieri învățate.
Dar există o capcană: să presupunem că orice poftă indică o carență.
Pofta de ciocolată nu demonstrează lipsa magneziului. Dorința de a consuma brânză nu înseamnă automat că avem deficit de calciu. Pofta de alimente sărate nu indică în mod obligatoriu o carență de sodiu.
Există situații particulare în care anumite dorințe alimentare pot fi asociate cu probleme fiziologice. Un exemplu este pagofagia, dorința de a mesteca gheață, care poate apărea în asociere cu deficitul de fier.
Dar chiar și atunci, pofta nu este un diagnostic. Pentru a identifica o carență sunt necesare evaluarea contextului medical și, când este cazul, investigații adecvate.
Corpul ne transmite semnale, dar nu toate pot fi interpretate direct și fără context.
Atunci ce înseamnă o alimentație sănătoasă?
Nu există o singură farfurie perfectă, potrivită pentru toți oamenii.
Necesarul nutrițional diferă în funcție de vârstă, activitate fizică, stare fiziologică, particularități individuale și eventuale afecțiuni.
Totuși, există câteva principii generale care ne pot ajuta să construim o alimentație echilibrată:
-
varietate de legume și fructe;
-
surse adecvate de proteine;
-
leguminoase și cereale integrale;
-
grăsimi de calitate;
-
aport suficient de apă;
-
limitarea excesului de sare, zahăr și alimente foarte procesate;
-
cantități adaptate necesităților individuale.
O alimentație variată și suficientă poate acoperi, în mod obișnuit, necesarul majorității nutrienților la o persoană sănătoasă.
Nu trebuie să transformăm fiecare masă într-un calcul complicat și nici să privim farfuria ca pe o colecție de substanțe chimice.
Este suficient să înțelegem că varietatea, echilibrul și regularitatea contează.
Iar pofta de mâncare?
Aici revenim la ideea de la care a pornit seria noastră.
Organismul are mecanisme prin care reglează foamea, sațietatea și utilizarea energiei. Creierul primește informații din sistemul digestiv, din țesuturile organismului și din mediul înconjurător.
Poftele pot reflecta uneori nevoi fiziologice, dar pot fi și rezultatul experiențelor și al asocierilor învățate.
Dacă învățăm să facem diferența dintre ele, putem deveni mai atenți la felul în care alegem ceea ce mâncăm.
Asta nu înseamnă să ne interzicem plăcerile sau să transformăm alimentația într-un set de reguli rigide. Înseamnă să găsim un echilibru între necesitățile organismului și plăcerea de a mânca.
O masă sănătoasă nu trebuie să fie lipsită de gust. Dimpotrivă, poate fi variată, bogată, apetisantă și construită din ingrediente care ne oferă atât nutrienții necesari, cât și bucuria unei experiențe culinare.
Înainte de a cumpăra un supliment, să ne uităm în farfurie
Suplimentele alimentare au locul lor, iar în anumite situații pot fi foarte importante.
Dar nu ar trebui să devină un substitut pentru o alimentație echilibrată și nici o soluție automată pentru orice stare de oboseală, lipsă de energie sau poftă alimentară.
Înainte să cumpărăm un produs, merită să ne întrebăm dacă există o nevoie reală, dacă aceasta a fost identificată și dacă suplimentarea este potrivită pentru situația noastră.
Pentru majoritatea persoanelor sănătoase, baza unei alimentații bune rămâne o farfurie variată, cu alimente de calitate și cantități adaptate organismului.
La La-Vali, credem că mâncarea trebuie să fie în primul rând o bucurie, dar și o parte firească a grijii față de propriul corp.
Nu avem nevoie să transformăm fiecare masă într-o farmacie și nici fiecare poftă într-un diagnostic.
Uneori, cel mai bun început este chiar o masă bună, pregătită din ingrediente potrivite, savurată fără grabă și cu plăcerea de a mânca.
Pentru că organismul nostru nu are nevoie de o colecție de capsule. Are nevoie de ceea ce îi trebuie cu adevărat.
Referințe și lecturi suplimentare
1. National Institutes of Health, Office of Dietary Supplements — Dietary Supplements: What You Need to Know.
https://ods.od.nih.gov/factsheets/WYNTK-Consumer/
2. National Institutes of Health, Office of Dietary Supplements — Dietary Supplement Fact Sheets.
https://ods.od.nih.gov/factsheets/list-all/
3. World Health Organization — Healthy diet.
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/healthy-diet
4. National Academies — Dietary Reference Intakes.
https://www.nationalacademies.org/our-work/dietary-reference-intakes
5. Ganz, T. & Nemeth, E. (2012). Hepcidin and iron homeostasis. Biochimica et Biophysica Acta.
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3142685/
6. NIH Office of Dietary Supplements — Vitamin B12 Fact Sheet for Health Professionals.
https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminB12-HealthProfessional/
7. NIH Office of Dietary Supplements — Vitamin D Fact Sheet for Health Professionals.
https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminD-HealthProfessional/
💬 Comentarii (0)
💬 Alătură-te conversației
Autentifică-te rapid cu contul tău de Telegram pentru a lăsa un comentariu.