Sevrajul: când organismul se adaptează la ceea ce primește din exterior
Există un lucru fascinant în felul în care funcționează organismul nostru: el nu doar primește substanțe din exterior, ci își modifică permanent propriile mecanisme pentru a se adapta la ceea ce primește.
Uneori, această adaptare este atât de subtilă încât nici nu o observăm. Alteori, ea ajunge să schimbe modul în care funcționează anumite sisteme biologice. Iar atunci când aportul exterior dispare, organismul are nevoie de timp pentru a-și regăsi echilibrul.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este nicotina. Dar același principiu general al adaptării poate fi întâlnit și în cazul cofeinei, al opioidelor sau al anumitor medicamente.
Ce se întâmplă, de fapt, atunci când organismul se obișnuiește să primească o substanță din exterior? De ce ajungem să avem nevoie de cantități mai mari pentru a obține același efect? Și de ce întreruperea aportului poate produce simptome atât de neplăcute?
Pentru a înțelege sevrajul, trebuie să ne întoarcem puțin la felul în care comunică celulele nervoase.
Creierul are propriile sale substanțe de comunicare
Așa cum am descoperit în articolul despre neuroni, celulele nervoase comunică între ele prin intermediul unor structuri numite sinapse.
În multe dintre aceste conexiuni, mesajul este transmis cu ajutorul unor substanțe chimice numite neurotransmițători.
Unul dintre aceștia este acetilcolina.
Acetilcolina participă la numeroase procese din organism: transmiterea semnalelor nervoase către mușchi, funcționarea sistemului nervos autonom, atenție, memorie și alte procese cerebrale.
Pentru a-și exercita efectul, acetilcolina se leagă de receptori specifici aflați pe suprafața celulelor. Printre aceștia se numără receptorii nicotinici ai acetilcolinei.
Denumirea lor nu este întâmplătoare. Ei pot fi activați atât de acetilcolina produsă de organism, cât și de nicotină.
Aici începe povestea noastră.
Nicotina: un intrus care știe să folosească o ușă existentă
Nicotina este o substanță provenită din exterior, dar structura și proprietățile ei îi permit să interacționeze cu receptorii nicotinici ai acetilcolinei.
Atunci când fumăm, nicotina este absorbită prin plămâni și ajunge foarte repede la creier. În aproximativ 10–20 de secunde de la inhalare, poate ajunge la receptorii asupra cărora acționează.
Aceștia sunt activați, iar în urma stimulării se modifică activitatea unor circuite neuronale. Sunt implicate mai multe sisteme de neurotransmițători, inclusiv cel dopaminergic, important în mecanismele de recompensă și în învățarea comportamentelor.
Dar există o diferență importantă între acetilcolină și nicotină.
Acetilcolina este eliminată rapid din spațiul sinaptic, fiind descompusă de o enzimă numită acetilcolinesterază. Nicotina nu este degradată în același mod și poate menține stimularea receptorilor pentru o perioadă diferită.
Nu înseamnă că nicotina transmite mesajul mai repede decât acetilcolina. Mai degrabă, interacțiunea ei cu receptorii are o dinamică diferită, iar efectele expunerii repetate pot modifica răspunsul acestora.
Creierul trebuie să se adapteze la această prezență repetată.
Toleranța: organismul încearcă să se adapteze
Atunci când o substanță este introdusă în mod repetat, organismul poate modifica felul în care răspunde la ea.
Acest fenomen se numește toleranță.
În cazul nicotinei, expunerea repetată produce modificări ale receptorilor nicotinici. Unii dintre ei pot deveni temporar mai puțin responsivi la stimulare, fenomen numit desensibilizare. În același timp, pot apărea modificări ale numărului și distribuției anumitor receptori.
Un aspect interesant este că expunerea cronică la nicotină poate determina chiar creșterea numărului unor receptori nicotinici, în loc să îi reducă.
Așadar, nu putem spune că organismul încetează să mai producă acetilcolină și începe să folosească nicotină în locul ei. Cele două substanțe nu sunt interschimbabile în acest fel.
Ceea ce se întâmplă este o adaptare complexă a receptorilor și a circuitelor neuronale la prezența repetată a nicotinei.
Pe măsură ce această adaptare se dezvoltă, aceeași cantitate de nicotină poate să nu mai producă exact efectul resimțit la început. Persoana poate ajunge să fumeze mai des sau să simtă nevoia unei cantități mai mari pentru a obține efectul cu care s-a obișnuit.
Dar toleranța nu explică singură dependența. În aceasta sunt implicate și mecanismele de recompensă, învățarea, memoria și asocierile dintre anumite contexte și consumul substanței.
Ce se întâmplă când nicotina dispare?
Să presupunem că o persoană fumează zilnic și decide să renunțe.
Aportul de nicotină se oprește, dar adaptările produse de expunerea repetată nu dispar în același moment.
Receptorii și circuitele neuronale au funcționat o perioadă într-un anumit context chimic. Acum trebuie să se adapteze din nou la absența nicotinei.
Această perioadă de readaptare poate produce simptomele sevrajului.
În cazul renunțării la fumat, acestea pot include:
-
dorința intensă de a fuma;
-
iritabilitate și neliniște;
-
dificultăți de concentrare;
-
anxietate sau dispoziție depresivă;
-
tulburări de somn;
-
creșterea apetitului;
-
dificultăți în gestionarea anumitor situații în care persoana obișnuia să fumeze.
Simptomele nu apar identic la toată lumea și nici nu au aceeași intensitate.
Sevrajul poate începe la câteva ore după ultima țigară, iar manifestările sunt de obicei mai intense în primele două-trei zile. Pentru multe persoane, simptomele fizice și psihologice se reduc considerabil în următoarele trei-patru săptămâni.
Totuși, pofta de a fuma poate reapărea și după perioade mai lungi, mai ales în situații asociate anterior cu fumatul: cafeaua de dimineață, pauzele de lucru, stresul sau întâlnirile cu prietenii fumători.
Aici nu mai vorbim doar despre adaptarea receptorilor. Vorbim și despre memorie și comportamente învățate.
Creierul nu uită imediat un obicei
Imaginează-ți că, timp de ani de zile, ai asociat cafeaua cu o țigară.
Dimineața, după masă, în timpul unei pauze sau într-o situație stresantă, creierul a învățat să anticipeze nicotina.
Asocierea poate deveni atât de puternică încât simplul context să declanșeze dorința de a fuma, chiar dacă organismul nu mai are aceeași nevoie fiziologică de nicotină.
Este o consecință a mecanismelor prin care creierul învață, memorează și anticipează recompensele.
De aceea, dispariția nicotinei din organism și dispariția obiceiului de a fuma sunt două procese diferite.
Unul ține de adaptarea biologică la substanță. Celălalt implică memoria, învățarea și reorganizarea comportamentului.
Iar cele două nu au neapărat același calendar.
Nu doar nicotina: și alte substanțe produc adaptări
Nicotina este un exemplu foarte bun, dar nu este singura substanță care poate modifica funcționarea organismului în urma expunerii repetate.
Să privim câteva situații diferite.
Cofeina și adenozina
Adenozina este o substanță produsă în organism, implicată în reglarea activității neuronale și a senzației de somnolență.
Pe măsură ce suntem treji, semnalizarea prin adenozină contribuie la creșterea presiunii de somn.
Cofeina, prezentă în cafea, ceai și alte băuturi, poate bloca receptorii pentru adenozină. Astfel, semnalul asociat somnolenței este temporar diminuat.
În cazul consumului regulat, organismul se poate adapta la această blocare. Când cofeina este întreruptă brusc, pot apărea dureri de cap, oboseală, somnolență, iritabilitate și dificultăți de concentrare.
De regulă, simptomele sevrajului de cofeină încep în primele 12–24 de ore, pot atinge intensitatea maximă în aproximativ una-două zile și se reduc în următoarele zile.
Opioidele și sistemul natural de reglare a durerii
Organismul produce propriile substanțe cu efect opioid, precum endorfinele și encefalinele.
Aceste molecule participă la reglarea durerii, a stresului și a altor procese fiziologice.
Medicamentele opioide, precum morfina, acționează asupra receptorilor opioizi, imitând sau modificând efectele sistemului natural.
În cazul administrării repetate, sistemul nervos se poate adapta la prezența acestor substanțe. Pot apărea toleranța și dependența fizică.
Dacă administrarea este întreruptă brusc, sevrajul opioid poate fi intens și poate include dureri musculare, transpirații, greață, diaree, neliniște și insomnie.
Este important de precizat că dependența fizică poate apărea și în cazul utilizării corecte a unor medicamente prescrise. Ea nu înseamnă automat că persoana are o tulburare de consum de substanțe.
În cazul opioidelor, întreruperea tratamentului trebuie făcută cu îndrumare medicală, nu prin oprire bruscă și fără supraveghere.
Cortizolul și medicamentele corticosteroide
Avem și un exemplu dintr-o categorie diferită: hormonii.
Cortizolul este produs de glandele suprarenale și participă la reglarea metabolismului, a răspunsului la stres și a numeroase alte funcții.
Unele medicamente corticosteroide administrate din exterior pot imita efectele cortizolului. Dacă sunt folosite în anumite doze și pentru perioade suficient de lungi, pot reduce activitatea sistemului hormonal care stimulează producția proprie de cortizol.
În asemenea situații, oprirea bruscă a tratamentului poate fi periculoasă, deoarece organismul poate să nu fie pregătit să producă imediat suficient cortizol.
Acesta este unul dintre motivele pentru care unele tratamente corticosteroide trebuie reduse treptat, după indicațiile medicului.
Observăm că mecanismele sunt diferite, dar ideea adaptării la aportul exterior apare din nou.
Cât timp îi trebuie organismului să-și revină?
Aici ajungem la una dintre cele mai interesante întrebări.
Dacă organismul se adaptează la o substanță, cât timp îi trebuie pentru a reveni la funcționarea anterioară după întreruperea aportului?
Nu există un răspuns universal.
Durata depinde de substanță, cantitate, frecvența consumului, durata expunerii, particularitățile individuale și sistemele biologice implicate.
În cazul nicotinei, de exemplu, unele cercetări au observat modificări ale disponibilității receptorilor nicotinici care se apropie de valorile persoanelor nefumătoare după câteva săptămâni de abstinență. Dar asta nu înseamnă că toate efectele dependenței dispar în același interval.
În cazul cofeinei, sevrajul este de obicei mult mai scurt.
În cazul opioidelor, durata și intensitatea sevrajului depind de medicamentul utilizat și de istoricul administrării.
În cazul corticosteroizilor, recuperarea funcției hormonale poate necesita perioade diferite, uneori mai îndelungate, în funcție de tratament și de organism.
Trebuie să înțelegem că organismul nu are un singur buton de resetare. Receptorii, circuitele neuronale, sistemele hormonale și comportamentele învățate se adaptează și se recuperează în ritmuri diferite.
Organismul nu este un simplu recipient
Poate că aceasta este cea mai importantă idee pe care o putem desprinde din toate aceste exemple.
Organismul nostru nu este un recipient în care introducem substanțe și de unde ele dispar fără să lase urme. Este un sistem dinamic, capabil să detecteze schimbările, să-și modifice răspunsurile și să încerce să mențină echilibrul.
Uneori, adaptarea este benefică și necesară. Alteori, expunerea repetată poate produce dependență și poate face dificilă revenirea la funcționarea anterioară.
Iar atunci când aportul exterior se oprește, organismul nu revine instantaneu la starea inițială. Are nevoie de timp pentru a-și regla din nou mecanismele.
Această capacitate de adaptare ne ajută să supraviețuim într-un mediu în continuă schimbare. Dar ea are și un preț atunci când ne obișnuim cu anumite substanțe.
În articolul următor vom privi aceeași relație dintre organism și ceea ce primește din exterior dintr-o altă perspectivă: cea a nutrienților, vitaminelor și mineralelor.
Vom discuta despre suplimente, despre situațiile în care sunt cu adevărat necesare și despre rolul unei alimentații variate și echilibrate.
Pentru că, înainte să căutăm soluții în afara farfuriei, merită să înțelegem ce poate face pentru noi o masă bună, construită din ingrediente potrivite.
Referințe și lecturi suplimentare
1. Benowitz, N. L. (2010). Nicotine Addiction. New England Journal of Medicine.
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2928221/
2. Dani, J. A. & De Biasi, M. (2001). Cellular mechanisms of nicotine addiction. Pharmacology Biochemistry and Behavior.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11274711/
3. Hughes, J. R. (2007). Effects of abstinence from tobacco: valid symptoms and time course. Nicotine & Tobacco Research.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17978962/
4. Juliano, L. M. & Griffiths, R. R. (2004). A critical review of caffeine withdrawal: empirical validation of symptoms and signs, incidence, severity, and associated features. Psychopharmacology.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15448977/
5. Koob, G. F. & Volkow, N. D. (2016). Neurobiology of addiction: a neurocircuitry analysis. The Lancet Psychiatry.
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6135092/
6. Kosten, T. R. & Baxter, L. E. (2019). Effective management of opioid withdrawal symptoms: a gateway to opioid dependence treatment. The American Journal on Addictions.
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6590307/
7. Endotext. Glucocorticoid Therapy and Adrenal Suppression.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279156/
💬 Comentarii (0)
💬 Alătură-te conversației
Autentifică-te rapid cu contul tău de Telegram pentru a lăsa un comentariu.